Pe o stradă din Zalău, un nou conducător auto sub influența drogurilor

Polițiștii rutieri au depistat în trafic, în cursul serii de joi – 23 septembrie, pe strada Stadion din Zalău, un alt conducător auto aflat sub influența substanțelor psihoactive. Aceştia au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia  era un tânăr de 21 de ani din  municipiu care avea un comportament suspect. Având în vedere suspiciunea că acesta s-ar putea afla sub influența substanțelor psihoactive, polițiștii l-au testat, iar aparatul Drugtest a afișat rezultate pozitive la BZP (benzilpiperazină ) și AMP (amfetamină). Conducătorului i-au fost prelevate mostre biologice, de sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism de substanțe psihoactive. Pe această cale reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, reamintesc conducătorilor auto faptul că în aceste situații, polițiștii întocmesc dosar penal, iar pedeapsa prevăzută de Codul penal este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. “Polițiștii vă recomandă să nu vă urcați la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, deoarece sunteți un pericol în trafic, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru ceilalți participanți la trafic”, au transmis reprezentanţii IPJ Sălaj.

 Foto cu caracter informativ 

One Thought to “Pe o stradă din Zalău, un nou conducător auto sub influența drogurilor”

  1. Anonim

    Drogatul riscă să devină premiee !

Leave a Comment