Patru raniti intr-un accident rutier

Patru raniti intr-un accident rutierA apasat prea tare pedala de acceleratie, pe drumul acoperit de zapada, si a ranit patru persoane. Evenimentul rutier a avut loc luni, in jurul orei 8, intre localitatile Popeni si Jibou, cand Gheorghe C., de 50 de ani, din Zalau, in timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la conditiile de drum, la carosabil acoperit cu zapada, a pierdut controlul volanului si a intrat frontal intr-un cap de podet.

In urma impactului, un pasager a fost accidentat grav, in timp ce conducatorul auto impreuna cu alti doi pasageri au fost accidentati usor. La Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) a fost adusa o pacienta in varsta de 40 de ani, din Zalau, cu politraumatism prin accident rutier. Femeia prezenta traumatism cranio-cerebral, plaga contuza fronto-parietala si fractura cominutiva brat stang. A fost stabilizata din punct de vedere hemodinamic si respirator si internata la Sectia de Ortopedie, unde va ramane sub supraveghere medicala.

Celelalte trei persoane nu au necesitat spitalizarea, ne-a declarat Codruta Puscas, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Zalau. Continua cercetarile in acest caz pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care a avut loc accidentul.

A agatat o autoutilitara

Un zalauan in varsta de 25 de ani a ajuns cu rani grave la Spitalul Judetean, dupa ce, luni seara, in jurul orei 9, conducand autoturismul prin municipiu, nu s-a asigurat corespunzator la schimbarea benzii de circulatie si a intrat in coliziune laterala cu o autoutilitara, condusa regulamentar de Constantin G., din Focsani. In urma impactului, conducatorul primului autoturism, a fost ranit grav. Tanarul a fost adus la UPU cu politraumatism prin accident rutier.

Acesta prezenta traumatism cranio-cerebral acut inchis si fractura corp vertebral C1. A fost internat la Sectia de Ortopedie unde va mai ramane cateva zile sub supraveghere medicala, ne-a comunicat Codruta Puscas.

Amendati si cu dosar penal pentru jocul cu petarde si artificii

La finele sarbatorilor de iarna, 14 persoane s-au ales cu dosare de cercetare penala pentru detinere, comercializare si folosire de obiecte pirotehnice pe raza judetului Salaj, alte trei avand dosare in faza de documentare.

De asemenea, politistii au sanctionat contraventional sase persoane cu amenzi in valoare de 3.000 de lei si au ridicat, in vederea confiscarii, aproximativ 10 kilograme de obiecte pirotehnice: minipocnitori, petarde si artificii zburatoare luminoase din clasele I si II.

Politia a informat cetatenii cu privire la prevederile Legii nr. 406 din 09.11.2006, pentru modificarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, care a restrictionat atat categoria comerciantilor ce pot efectua acte de comert cu obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice, cat si categoriile de obiecte pirotehnice care pot fi comercializate catre persoanele fizice.

Leave a Comment