Patru accidente de circulatie au avut loc, la finele saptamanii trecute, pe drumurile judetului Salaj, soldate cu ranirea grava a patru persoane si ranirea usoara a altor doua. Primul accident s-a produs vineri, in jurul orei 14:45, cand Marin T., de 34 de ani, din Zalau, efectuand manevra de mers inapoi cu autoturismul, intr-o statie de autobuz, l-a accidentat usor pe Ilie L., de 49 de ani, din Zalau, care se afla pe partea carosabila. Al doilea accident s-a produs seara, in jurul orei 20, pe strada Tudor Vladimirescu din Simleu Silvaniei, cand Felix C., de 19 ani, din localitate, in timp ce conducea autoturismul, a intrat in depasirea unei coloane de masini si a intrat in coliziune frontala cu un alt autoturism, condus regulamentar de Gheorghe B., de 37 de ani, din Oradea, judetul Bihor.
In urma impactului, Felix C., impreuna cu alti doi pasageri din masina, au fost raniti grav. In celelalte doua accidente produse in week-end au fost implicati mopedistii. Primul s-a produs, sambata dimineata, in jurul orei 10:00, in localitatea Meseseni de Jos, cand Teodor B., de 38 de ani, din localitate, in timp ce conducea un moped, a pierdut controlul ghidonului, a patruns pe contrasens si s-a rasturnat pe acostament, ranindu-se grav. Al doilea s-a produs seara, in jurul orei 19:40, pe strada 1 Decembrie 1918 din Simleu Silvaniei, cand conducatorul unui autoturism, respectiv Ionut M., de 24 de ani, din Zalau, a efectuat manevra de intoarcere si a intrat in coliziune cu un moped condus de Alexandru G., de 18 ani, din Simleu Silvaniei, care circula din sens opus. In acest caz, mopedistul a fost ranit usor.
Prinsi bauti la volan
In cadrul activitatilor de control si supraveghere a traficului rutier, politistii au surprins, saptamana trecuta, doi soferi conducand autoturismele in timp ce se aflau sub influenta bauturilor alcoolice. Potrivit datelor Politiei Salaj, politistii din Simleu Silvaniei l-au identificat, joi, pe G. Attila, de 23 de ani, din localitate, in timp ce conducea autoturismul, cu o alcoolemie de 0,64 de mg/l alcool pur in aerul expirat. Tot baut la volan, cu o alcoolemie de 0,61 de mg/litru de alcool pur in aerul expirat, a fost surprins, vineri noaptea, Vasile R., de 50 de ani, din Satu Mare, in timp ce conducea autoturismul, pe raza localitatii Bobota. In ambele cazuri, politistii au intocmit dosare de cercetare penala, pentru savarsirea infractiunii prevazute de OUG 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice.
Prinsi la furat de fier vechi
Politistii din cadrul Postului de Politie Letca i-au prins in flagrant, sambata, la ora 12:40, pe K. Zoltan, de 36 de ani, Adrian L., de 28 de ani, si Gheorghe L., de 23 de ani, toti din Jibou, in timp ce sustrageau fier vechi din incinta Carierei de piatra Letca. Prejudiciul, de aproximativ 500 de lei, a fost recuperat. Pe numele celor trei, politistii au intocmit dosare de cercetare penala pentru comiterea infractiunii de furt calificat.
Trei dosare penale, in actiunea Siguranta
In cadrul actiunii Siguranta, desfasurata la finele saptamanii trecute, in orasul Simleu Silvaniei si a posturilor de Politie arondate, 14 politisti si cinci jandarmi au actionat pentru prevenirea ilegalitatilor in domeniul silvic, dar si a evenimentelor rutiere cu consecinte grave, ca urmare a nerespectarii normelor de circulatie. Astfel, au fost depistati pe raza localitatii Nusfalau, Ionel P., din Garbou, si Gergo S., din Zalau, in timp ce conduceau doua autoutilitare, apartinand unei firme de transport din Zalau, cu care transportau 10,072 metri cubi de material lemnos, respectiv 10,288 metri, fara a avea licente de executie pentru transport bunuri.
In ambele cazuri, s-au intocmit dosare de cercetare penala impotriva conducatorilor auto, dar si impotriva administratorului firmei in cauza, pentru nerespectarea dispozitiilor legale, conform art.281, indice 1, al.1 si 2 din Codul Penal. Tot in cadrul aceleasi actiuni, a fost depistat Ioan C., de 25 de ani, din Pericei, conducand autoturismul pe strada Partizanilor din Simleu Silvaniei, avand numarul de inmatriculare expirat. Acestuia, politistii i-au intocmit dosar de cercetare penala pentru savarsirea infractiunii prevazute de OUG 195/2002.