Patronul devine propriul angajat pentru a-și salva firma

În condițiile în care impozitele și taxele cresc în România, inflația golește și ea mult mai repede buzunarele cetățenilor, am ajuns să trăim vremurile în care pentru a putea rezista pe piață patronii își suflecă mânecile și se pun să muncească cot la cot cu angajații, cu cei care mai aleg să rămână să muncească în țara lor. În acest context, aud zilnic tot mai mulți patroni din județ care se plâng că au ajuns să muncească astăzi mai mult pentru angajaţi decât pentru ei. Într-o țară normală, lucrurile cred că ar trebui să stea taman invers, adică patronul să-i pună la muncă pe angajați pentru salariul oferit în schimb. Patronii de firme se plâng că le este tot mai greu să-și țină afacerile pe linia de plutire, că nu se mai câştigă aşa de uşor contractele și încrederea clienților, că legile economico-financiare se schimbă într-un ritm amețitor și că nu mai există predictibilitate, că e foarte greu să țină pasul cu schimbările tehnologice, că digitalizarea vine la pachet cu o serie de costuri pe care nu și le pot permite. Desigur că lista este una mult mai lungă, însă cireașa de pe tort este legată de angajați. Există o presiune constantă pentru creşterea salariilor, tot mai puțini se mulțumesc cu puținul pe care și-l poate permite patronul în ziua de azi și salariații aleg mult prea ușor să plece. Din acest motiv, în piață nu există un bazin prea mare din care se poate alege ușor un înlocuitor peste noapte, motiv pentru care patronul trebuie să muncească în locul angajatului până la găsirea unui înlocuitor, care de regulă vine la pachet cu pretenții și implicit cu costuri mai mari pentru firmă. Pe de altă parte, tinerii care ies de pe băncile facultăților, fie ele private sau de stat, par că nu sunt deloc ancorați în lumea comercială, par a fi rupți de realitate și deși vin cu carența experienței aceștia emit din start cereri salariale mult prea mari raportat la ceea ce ei pot oferi în schimb. Un astfel de angajat nu va înțelege cât de important este un client pentru un patron și pentru viitorul afacerii sale, motiv pentru care nu-și va da prea mult interesul să se ocupe de clienţi, de vânzări, de contracte și de ce scrie negru pe alb în fişa postului. Angajatorii spun că tinerii de azi aflați la început de carieră sunt mult prea sensibili, prea instabili și că demisionează mult prea ușor. Nu le place stresul, presiunea, task-urile, target-urile și obiectivele firmei, fiind de regulă orientați să câștige bani mulți pe termen scurt și cu eforturi cât mai mici. Oare unde au văzut astfel de exemple? Trăim cumva noi într-o societate cu solide trepte de meritocrație? De la cine să învețe și să ia exemple acești tineri? Mulţi fac confuzie între cifră de afaceri şi profit, între plan de marketing și plan de afaceri, între factură și chitanță, între cash-flow și bilanţul companiei, între un activ și un pasiv. E drept că pe băncile școlii nu le explică nimeni cum funcționează o afacere, ce sacrificii trebuie făcute pentru a putea ține un business pe linia de plutire, cât de greu este să ții în frâu angajați cu temperamente, idei și opinii diferite. De multe ori, un angajat nu vede aceste lucruri, el crede că patronul este rău intenționat şi că face bani pe seama lui, fără să țină cont de taxele și impozitele tot mai mari pe care statul i le impune, din păcate, angajatorului român, cel care încă mai virează bani la bugetul de stat atât de anemic. Mă întreb ce se va întâmpla în continuare, în condițiile în care perspectivele economio-financiare sunt tot mai incerte. Se pare că s-a ajuns în situația în care în UE se pune problema dacă unii membri doresc să rămână în continuare membri sau dacă vor să părăsească corabia care pare să se scufunde încetul cu încetul. Cel mai ușor s-a dovedit contestarea supremației economice la nivelul membrilor, ajungându-se la scenariul în care se vede de la o poștă ca membrii nu sunt egali în drepturi, obligații și beneficii. S-a adâncit tot mai mult falia între membrii cei mai puternici și cei mai puțin dezvoltați, cu toate că în repetate rânduri s-a exprimat ideea că se dorește o egalizare între membri și sprijinirea continuă a celor mai fragili. Promisiunile nu s-au ținut decât în mică parte. Și mai departe? Cine câștigă și cine pierde? Patronii și salariații sunt victime colaterale în acest război de idei și de principii? Cine și cum se va susține bugetul de stat al țării în anii ce vin? Vom marșa doar pe împrumuturi în lanț sau ne vom apuca să lucrăm la o strategie pentru a susține, încuraja și revigora mediul de afaceri? Patroni, oameni de afaceri, investitori, salariați, șomeri, tineri aflați pe băncile școlii… cu toții așteaptă să se facă ceva, să se salveze de la eșec, să poată progresa în tara lor. De când începem să lucrăm la asta?

One Thought to “Patronul devine propriul angajat pentru a-și salva firma”

  1. […] În condițiile în care impozitele și taxele cresc în România, inflația golește și ea mult mai repede buzunarele cetățenilor, am ajuns să trăim vremurile în care pentru a putea rezista pe piață patronii își suflecă mânecile și se pun să muncească cot la cot cu angajații, cu cei care mai aleg să rămână să muncească în țara lor. În acest context, aud zilnic tot mai mulți patroni din județ care se plâng că au ajuns să muncească astăzi mai mult pentru angajaţi decât pentru ei. Într-o țară normală, lucrurile cred… Citeste mai mult […]

Leave a Comment