Paramedic de pe autospeciala SMURD, rănit într-un accident. Ambulanţa se deplasa într-o misiune

Un paramedic, aflat într-o ambulanța care se deplasa la un caz medical, a fost rănit ușor după ce autospeciala a fost implicată într-un accident de circulație. Evenimentul rutier a avut loc în după-amiaza zilei de vineri – 28 iunie, ora 17.50, pe drumul național 1H, în localitatea Șimleu Silvaniei. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Sălaj, un bărbat de 53 de ani, din Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea autoturismul pe drumul precizat, în localitatea amintită, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, a încălcat marcajul longitudinal continuu și a intrat în coliziune cu o autospecială (ambulanță) condusă de un bărbat din Șimleu Silvaniei. La momentul producerii evenimentului, autospeciala se afla in misiune și avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unui pasager , (paramedicul) din autospecială. ”Ambii participanți la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment”, au precizat reprezentanţii IPJ Sălaj.

One Thought to “Paramedic de pe autospeciala SMURD, rănit într-un accident. Ambulanţa se deplasa într-o misiune”

  1. Anonim

    De ce nu spuneti ca era un bmw si in mijlocu orasului…de aici trageti concluzia…in aceeasi zi un alt bmw a intrat in depasire in curba dinaintea barierei de la silvana…noroc cu experienta celuilalt sofer…ca intra in plin pe contrasens de era un incepator…nesimtiti …am masini bmw si au impresia ca toata lumea e a lor…

Leave a Comment