Accident cumplit produs de o tânără din Zalău: o persoană a murit, alte cinci au fost rănite

Un cumplit accident de circulație a avut loc marți seara,  între localitățile Corpadea și Apahida din județul Cluj. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, Traian Morar, accidentul s-a soldat cu șase victime: „Sunt implicate două autovehicule, cu șase răniți, dintre care o persoană în stare foarte gravă – aceasta fiind resuscitată la fața locului de un echipaj de intervenție”. Ulterior, persoana care suferise rănile cele mai grave a decedat. Este vorba despre prietenul tinerei care a provocat accidentul, un bărbat în vârstă de 22 de ani din Cluj Napoca. Cauza producerii accidentului a fost neadaptarea vitezei în curbă și pătrundere pe contrasens. Autoarea accidentului, o tânără de 22 de ani din Zalău a ajuns la spital  în stare gravă, alături de alte patru persoane rănite. Traficul a fost blocat pentru mai multe zeci de minute pe ambele sensuri, coloanele de mașini întinzându-se pe aproximativ 5 kilometri.

Leave a Comment