O zălăuancă a câştigat de la NextGen Communications un televizor LED la concursul „Primăvara începe cu AXN”

O sălăjeancă a avut norocul să se numere printre câştigătorii unui concurs organizat, în luna aprilie, de NexGen Communications. Victoria Corindan, în vârstă de 44 de ani, din Zalău, este fericita posesoare al unuia dintre cele zece televizoare Sony LED Smart TV Full HD, furnizate de către AXN. Furnizorul de servicii de televiziune, internet şi telefonie, NextGen Communications a organizat, în perioada 1-30 aprilie, în parteneriat cu AXN, campania „Primăvara începe cu AXN”, continuând astfel seria concursurilor cu tombolă pentru clienţii săi. În urma extragerii la sorţi, printre numele câştigătorilor s-a regăsit şi cel al unei cliente din Sălaj. Potrivit reprezentanţilor NextGen Communications, acţiunea a avut ca scop să aducă în atenţia consumatorilor lansarea sezonului 2 al serialului Hannibal, difuzat pe postul AXN. Compania a făcut o tradiţie din a organiza pentru clienţi tombole şi premii, prin care să fie cât mai aproape de aceştia, continuând astfel seria acestor demersuri, dorind să răsplătească fidelitatea acestora.

Leave a Comment