O asistentă de la Serviciul de Ambulanță Sălaj – decorată de președintele României

Cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței din România, președintele Klaus Iohannis a oferit o distincție importantă unei asistente din Sălaj. Este vorba despre Rodica Ardelean – asistenta șefă în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sălaj.

De Ziua  Națională a Ambulanței din România, sărbătorită anual în 28 iulie, președintele României, Klaus Iohannis a organizat la Palatul Cotroceni o ceremonie de decorare a unor medici și asistenți medicali din țară. Printre asistenții medicali decorați de președintel cu Medalia Meritul Sanitar clasa a III-a s-a aflat și Rodica Ardelean – asistenta șefă în cadrul instituției sălăjene cu o vechime în muncă de peste 25 de ani. “Această întâlnire cu dumneavoastră este emoționantă pentru că 28 iulie, ziua care vă este dedicată, stă sub semnul onorării sacrificiilor pe care le faceți zi de zi. Uneori obosiți după perioade foarte grele, lăsându-vă acasă familiile care cu siguranță au nevoie de prezența și sprijinul dumneavoastră, sunteți gata mereu să salvați oameni. Sunteți cei care duceți permanent o luptă epuizantă contra cronometru, care de cele mai multe ori face diferența între viață și moarte. Distincțiile oferite astăzi reprezintă recunoașterea statului român pentru toate aceste sacrificii, pentru valorile fundamentale care vă ghidează vocația și pentru modelele de urmat pe care le întruchipați”, a precizat Klaus Iohannis la festivitatea de premiere de la Cotroceni.

Prima ”Salvare” a apărut în anul 1906

Ziua Națională a Ambulanței din România a fost sărbătorită și în Zalău de toți angajații instituției, prilej cu care sirenele ambulanțelor au sunat în întreaga unitate pentru a marca 115 ani de activitate a Ambulanței. În  anul 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici. ”Societatea de Salvare din Bucureşti”, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza ”Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!”, fiind sub directa îndrumare a profesorului dr. Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei. În anul 1907, dr. Minovici a început pregătirea practică în salvare a studenţilor din anii terminali ai Facultăţii de Medicină, astfel că, în anul 1908, echipajul ambulanţei era format din medici interni şi sanitari. Începând din anul 1907, Salvarea funcţionează regulat, România devenind, astfel, al treilea stat din Europa, după Olanda şi Austria, cu un astfel de serviciu. În anul 1912, au fost aduse în Bucureşti, de la Paris, primele ambulanţe de tip auto. În anul 1931, profesorul Nicolae Minovici a teoretizat, pentru prima dată în lume, ”împingerea actului medical calificat la locul accidentului”.

Leave a Comment