Muzeul din Someș-Guruslău și hainele „hierte în leșie”

La inițiativa sălăjencei Mărioara Jurăcu, cea care a pus bazele Muzeului din Someș-Guruslău, a avut loc sâmbătă „Hertu hainelor în ciubăr cu leșie”. Desigur, mulți dintre voi știu ce înseamnă asta, că așa spălau femeile în trecut hainele, în vremuri în care mașina de spălat, detergentul și balsamul erau inexistente în satul sălăjean.

Tocmai de asta a organizat sălăjeanca această activitate desfășurată în Someș-Guruslău, sâmbătă, 4 februarie. Îmbrăcate în straie locale, de sărbătoare, Mărioara Jurcău, Viorica Mândru, Viorica Pop a lui Ștefan, Măriuca Barbur a lui Jujica, Viorica Crișan a lui Traian Paraschii, Aurel Mândru și Ghiță Barbur au pregătit ciubărul, au pus apa să clocotească și leșie peste haine. Pe o vreme care a devenit geroasă, sălăjencele au readus la viață un obicei pierdut, ceva ce pentru tinerele din vremurile noastre pare ireal. Cum să speli haine afară, în ger, cu mâinile goale? Nu, este imposibil, îmi spune o tânără care a trecut pe lângă locul desfășurării evenimentului. Cert este că hainele au fost puse la fiert, peste ele a fost așezat un cenușer (un țol mai vechi, un fel de pătură), iar apoi a fost turnată leșia.

Procedura este una de durată. Hainele sunt lăsate acolo până a doua zi când sunt scoase și limpezite, iar apoi ajung sub loviturile unui „mai”, un fel de paletă din lemn cu care se lovește puternic peste haina udă. Hainele sunt limpezite și puse la uscat. Totul este făcut manual, iar săpunul folosit este un „sopon” de casă, un produs obținut din grăsimi animale. Desigur, participanții au închinat și un pahar cu pălincă și au mâncat o felie de cozonac, totul în amintirea unor vremuri apuse.

2 Thoughts to “Muzeul din Someș-Guruslău și hainele „hierte în leșie””

  1. […] La inițiativa sălăjencei Mărioara Jurăcu, cea care a pus bazele Muzeului din Someș-Guruslău, a avut loc sâmbătă „Hertu hainelor în ciubăr cu leșie”. Desigur, mulți dintre voi știu ce înseamnă asta, că așa spălau femeile în trecut hainele, în vremuri în care mașina de spălat, detergentul și balsamul erau inexistente în satul sălăjean. Tocmai de asta a organizat sălăjeanca această activitate desfășurată în Someș-Guruslău, sâmbătă, 4 februarie. Îmbrăcate în straie locale, de sărbătoare, Mărioara Jurcău, Viorica Mândru, Viorica Pop a lui Ștefan, Măriuca Barbur a lui Jujica,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment