Lucrările elevilor Liceului de Artă „Ioan Sima”, scoase la licitaţie

Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj a găzduit miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 17, prima ediţie a evenimentului caritabil „Tânărul artist visător”. Iniţiativa a aparţinut Dianei Mureşan, profesor în cadrul Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău, care, în parteneriat cu câţiva agenţi economici din judeţ, a dorit să întindă o mână de ajutor elevilor unităţii de învăţământ. Conform spuselor sale, din ce în ce mai mulţi elevi ai liceelor de artă au ajuns în situaţia de a nu se mai putea autosusţine. „Această primă ediţie s-a bucurat de succes, nu ne-am aşteptat să răspundă foarte multă lume invitaţiei noastre. De regulă, la astfel de evenimente lumea nu se înghesuie”, a menţionat Diana Mureşan, adăugând că se va încerca organizarea unei ediţii în fiecare semestru. 

Astfel, printre activităţile organizate s-a numărăt un atelier de lucru, la care au participat elevi din toate secţiile unităţii de învăţământ: pictură, grafică, sculptură şi cei pasionaţi de design vestimentar. De asemenea, doritorii au putut cumpăra tablouri şi tricouri cu lucrările elevilor. „Au fost strânşi peste 1.700 de lei, bani care vor fi folosiţi pentru amenajarea atelierului de arte plastice din cadrul liceului. De asemenea, au fost primite şi zece şevalete şi cerneală tipografică”, a precizat sursa citată.
Evenimentul de miercuri s-a încheiat cu un scurt moment artistic susţinut de elevii Liceului de Artă „Ioan Sima”.

Leave a Comment