Lovitura A.G. 7 – asanata de pirotehnisti

 Lovitura A.G. 7  - asanata de pirotehnistiPirotehnistii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Porolissum al judetului Salaj au intervenit in data de 8 aprilie, la ora 16:55, pentru asanarea de munitie neexplodata din localitatea Port. Astfel, dupa cercetarea locului si localizarea ei, echipa pirotehnica condusa de Lt. Col. Gavrila Ghile a identificat munitia ca fiind o bucata Lovitura A.G. 7 inerta ramasa neexplodata din perioada celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta a fost ridicata, transportata si depozitata in conditii de siguranta. Dupa cum ne-a declarat Lucian Jacodi, purtator de cuvant al ISU Salaj, munitia a fost descoperita de catre T. Danut ce executa lucrari agricole in gradina sa.

Incendiu provocat de joaca cu focul

Sectia de pompieri Jibou din cadrul ISU Salaj a intervenit in data de 8 aprilie, la ora 18:35, pe strada Stadionului din localitatea Jibou, pentru a stinge incendiul la o capita din plante furajere uscate din gospodaria lui L. Stefan. Cauza probabila de incendiu a fost jocul copiilor cu focul. Se pare ca L. Sebastian, nepotul proprietarului, a fost lasat nesupravegheat si, din joaca, a aprins fanul. Au ars astfel circa 500 kg de fan , a precizat Jacodi.

Ard pasunile Salajului

Tot miercuri, 8 aprilie, in jurul orei 19, Garda de interventie Nr. 2 Ileanda a fost solicitata pentru a stinge un incendiu la vegetatie uscata declansat de catre o persoana necunoscuta la un teren de pe strada Cerbului din localitatea Ileanda. Incendiul s-a propagat cu repeziciune la padurea aflata in imediata apropiere, arzand aproximativ 50 de ari din litiera acesteia. Pompierii militari au fost nevoiti sa se deplaseze pe jos aproximativ 1,5 km pentru a ajunge la locul interventiei. Putin peste o ora, si Garda de Interventie Cehu Silvaniei a fost solicitata pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren din localitatea Ghiurtelecul Hododului, unde a ars si un stalp telefonic. Mai spre seara, la ora 21:35, a venit randul pompierilor zalauani sa intervina. Detasamentul de Pompieri Zalau a fost solicitat sa stinga un incendiu declansat de catre o persoana necunoscuta pe un teren de langa municipiu, unde au ars aproximativ 2.500 de mp de vegetatie uscata , a incheiat purtatorul de cuvant al ISU Salaj.

Leave a Comment