Localnicii din Jibou și Ileanda, în colimatorul polițiștilor

Poliţiştii din cadrul Secţiilor de Poliţie 3 şi 4 au continuat activităţile pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii publice, dar şi pentru identificarea persoanelor care nu respectă prevederile Ordonanţelor Militare. Aproape 200 de sancţiuni au fost aplicate. În perioada 25-26 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiilor de Poliţie Jibou şi Ileanda au continuat activităţile pentru siguranţa cetăţenilor, pentru identificarea persoanelor care nu respectă prevederile Ordonanţelor Militare, dar şi pentru a combate ilegalităţile de orice fel. În acest context, poliţiştii au verificat 104 persoane care se aflau în izolare la domiciliu, toate fiind identificate la domiciliile lor. De asemenea, în cadrul activităţilor au fost legitimate 229 de persoane, fiind verificate şi 146 de autovehicule. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 186 de sancţiuni contravenţionale, din care 35 pentru nerespectarea Ordonanţelor Militare, iar diferenţa au fost aplicate la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la suma de 126.750 lei. De asemenea, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda au mai reţinut 28 de permise de conducere şi un certificat de înmatriculare. La activităţi au participat şi echipe de jandarmi.

 

Alte articole

2 Thoughts to “Localnicii din Jibou și Ileanda, în colimatorul polițiștilor”

  1. Anonim

    Niste cretini de militieni ii belesc pe romani cu amenzi de 2ooo lei pentru cea mai inutila si perversa hartie (declaratia pe propria raspundere !) , pentru ca asa au stabilit niste nebuni ce guverneaza tara !

  2. Anonim

    Este foarte bine ca isi fac datoria,dar din pacate cam abuzează. Te opreste in trafic sa verifice daca ai declarația pe propria raspundere …o ai la tine,ii prezinți documentele si tot ce trebuie,iar apoi iti da un avertisment pentru că ai plăcuțele de înmatriculare prăfuite. Doar la noi se poate!!!

Leave a Comment