Liderul „Mafiei păcănelelor” din Sălaj, trimis după gratii de instanţa clujeană

Curtea de Apel Cluj a admis vineri, 27 noiembrie, contestația formulată de procurorii DIICOT Sălaj împotriva deciziei Tribunalului Sălaj, pronunţată marţi, 24 noiembrie, conform căreia liderul grupului infracţional specializat în măsluirea „păcănelelor” din Sălaj, Stelian Danco, aflat în prezent în arest preventiv la Satu Mare, urma să fie plasat în arest la domiciliu. „Admite contestaţia D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj în ceea ce priveşte măsurile preventive dispuse faţă de inculpaţii D.S.L., G.A.M. şi K.R. împotriva încheierii penale din 24.11.2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Sălaj, pe care o desfiinţează în parte, pronunţând o nouă încheiere”, se precizează în minuta şedinţei de vineri. Astfel, magistraţii clujeni au prelungit măsura arestării preventive pentru Stelian Danco şi Gâlgău Alexandru, iar în cazul lui Kiczel Robert au înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Hotărărea instanţei clujene este una definitivă.
Reamintim că în 24 noiembrie, magistraţii Tribunalului Sălaj au admis, în parte, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj privind prelungirea arestului preventiv în cazul celor opt sălăjeni arestaţi în dosarul “păcănelelor” măsluite. Mai exact, în cazul a trei inculpaţi instanţa a respins propunerea procurorilor sălăjeni şi au înlocuit măsura arestului preventiv. A fost vorba de Danco Stelian şi Gâlgău Alexandru, în cazul cărora, judecătorii sălăjeni au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile. Cel de-al treilea inculpat care urma să părăsească arestul preventiv a fost Kiczel Robert. În cazul acestuia, instanţa sălăjeană a dispus măsura controlului judiciar.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj au efectuat, în cursul zilei de 29 octombrie, 96 percheziţii domiciliare în judeţele Sălaj şi Maramureş. Potrivit acestora, a fost vorba de o acţiune ce a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi economice în domeniul jocurilor de noroc. S-a dispus reţinerea, şi ulterior, arestarea preventivă a şapte persoane. Liderul grupului infracţional, respectiv Danco Stelian s-a prezentat la DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj în 31 octombrie, pentru audieri, întrucât în momentul constatării infracţiunii flagrante acesta se afla în oraşul Miami – SUA, în scop turistic, după cum au precizat anchetatorii. Bărbatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate anterior, iar ulterior a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, ce a fost admisă de Tribunalul Sălaj duminică, 1 noiembrie. “În urma percheziţiei domiciliare efectuate la societatea administrată de inculpat a fost descoperit un seif în care au fost identificate următoarele sume de bani: 129.080 euro, 175.799 de lei, precum şi cantitatea de 561,66 grame aur. Aceste bunuri au fost indisponibilizate de către organul de urmărire penală până la soluţionarea cauzei. În continuare se vor efectua cercetări pentru stabilirea prejudiciului cauzat şi identificarea tuturor bunurilor provenite din desfăşurarea activităţilor infracţionale”, au concluzionat anchetatorii.
De asemenea, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondate cererile formulate de inculpaţi privind ridicarea sechestrului de pe bunuri, atât de pe cele aproape 250 de aparate de joc, cât şi de pe banii găsiţi de procurori în urma percheziţiilor. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de 25,830 de kilograme de aur, 2.291.489 de lei, 291.545 de euro, 3.596 de lire sterline, 415 dolari, documente contabile, 30 de calculatoare şi laptopuri, 40 memory-stick-uri, precum şi un seif în care se găseau încă câteva sute de mii de euro.

Leave a Comment