Liceul de Artă sărbătoreşte cu fast Zilele Şcolii

Liceul de Artă sărbătoreşte cu fast Zilele Şcolii

Această săptămână s-a arătat una foarte încărcată pentru elevii şi cadrele didactice din cadrul Liceului de Artă Ioan Sima din Zalău. Cu ocazia aniversării Zilelor Şcolii, eveniment aflat la cea de-a doua ediţie, în perioada 1-8 mai, au fost propuse diferite activităţi, începând de la desene pe asfalt, concerte de muzică, expoziţii de sculptură, pictură, grafică şi excursii la diferite obiective turistice din judeţ şi până la participarea la concursuri sportive onorate de prezenţa unor personalităţi din lumea sportului, precum şi la concursul de interpretare vocal-instrumentală cu participare internaţională Viva la Musica, aflat la a VIII-a ediţie, de asemenea, în prezenţa unor artişti de renume.

După cum ne-a declarat directorul unităţii şcolare menţionate anterior, Felicia Man, printre cele mai importante activităţi se numără organizarea şi premierea elevilor câştigători la concursul de cros, precum şi concursul internaţional de interpretare vocal-instrumentală. În cursul zilei de vineri (n.r. astăzi), elevii câştigători la concursul de cros organizat de Tenaris Silcotub vor fi premiaţi chiar de către atletele Gabriela Szabo, campioană mondială şi olimpică, şi Diana Oprea, campioană mondială la fitness.

Sâmbătă se va desfăşura o nouă ediţie a concursului de interpretare vocal-instrumentală, competiţie la care participă aproximativ 200 de concurenţi din mai multe judeţe, respectiv: Sălaj, Cluj, Bistriţa, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Alba Iulia; precum şi din alte ţări, anume: Ungaria, Ucraina şi Moldova, a menţionat Felicia Man. Potrivit sursei citate, preşedintele concursului Viva la Musica a fost desemnat celebra soprană Georgeta Stoleriu, la competiţie urmând a fi prezent şi artistul liric din cadrul Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj, Maria Pop. Festivitatea de premiere a câştigătorilor Viva la Musica va avea loc în cursul zilei de duminică.

Leave a Comment