Isteria permiselor i-a lovit şi pe sălăjeni

Sute de persoane au luat cu asalt, la început de an, Serviciul Comunitar pentru Permise Auto Sălaj pentru a-şi preschimba documentul care le permite să şofeze, chiar dacă acesta expiră abia peste ani de zile. Aceştia doreau să evite astfel întocmirea fişei medicale cerute prin noua lege care intră în vigoare în 19 ianuarie. Autorităţile spun însă că permisele de conducere vechi se schimbă doar atunci când expiră şi că din acest an doar se începe armonizarea documentelor cu cele din Uniunea Europeană. Toţi cei care vor conduce mopede vor fi obligaţi să treacă pe la şcolile de şoferi.
Serviciul Public Comunitar pentru Înmatriculări Vehicule şi Permise Auto Sălaj a fost luat cu asalt se sălăjeni, încă din prima zi lucrătoare a noului an. Aproape toţi au înţeles greşit legea ce va intra în vigoare din 19 ianuarie şi au venit la ghişeu pentru a-şi schimba documentul de conducere în ideea că vor evita întocmirea fişei medicale care se va cere prin noua lege, la preschimbarea documentului. Şoferii s-au prezentat în faţa lucrătorilor de la permise cu documente care expirau peste câţiva ani şi au cerut ca preschimbarea actului. Oamenii au crezut că din 19 ianuarie 2013, cand intră în vigoare noul Cod Rutier, se vor preschimba toate permisele de conducere. „Oamenii trebuie să înţeleagă că nu este obligatorie preschimbarea permisului de conducere dacă valabilitatea acestuia nu a expirat. Şoferii pot folosi permisul actual pană la expirarea acestuia, adică chiar şi pană în anul 2019 sau 2020. Mulţi dintre cei care au venit la ghişeu nu aveau niciun motiv să preschimbe permisul. Legal, eu nu pot să le refuz acest drept, dar este important ca oamenii să înţeleagă că actul respectiv nu-şi pierde valabilitatea după 19 ianuarie, când intră în vigoare noua lege”, ne-a declarat şeful Serviciului Comunitar pentru Permise Auto şi Înmatriculări Vehicule Sălaj, Remus Stanciu.

Vizita medicală, obligatorie!
Pentru ca permisele de conducere să fie la fel în toate statele UE, România a realizat şi o armonizare a formatelor, dar a adus şi reguli mai stricte de obţinere a dreptului de a şofa, care să aducă o mai mare siguranţă pe şosele. Potrivit noii legislaţii, cine îşi va preschimba după data de 19 ianuarie permisul va trebui să facă o vizită la mai mulţi doctori pentru fişa medicală. Acest lucru era obligatoriu acum doar dacă permisul era reînnoit după data expirării. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Rutier, dacă permisul va fi înlocuit înainte de termen acesta va avea valabilitatea celui vechi, iar fişa medicală va fi obligatorie. În plus, şoferii profesionişti vor trebui să-şi reînnoiască avizele medicale la cinci ani, şi nu la zece cum este cazul celor care au doar categoria B de permis. În acest fel, legiutorul vrea să se asigure că vor fi mai puţini conducători auto pe şosele care să sufere de boli incompatibile cu şofatul. O altă modificare legislativă prevede obligativitatea obţinerii permisului de conducere pentru scutere cu motoare de până la 50 de centimetri cubi. Vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere variază de la 16 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule AM, A1 şi B1, aici intrând vehiculele pe două roţi, până la 18 ani pentru categoriile de vehicule A2, B, BE, C1, C1E şi Tr, 20 de ani împliniţi, dacă persoana are o experienţă de cel putin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniţi, pentru motocicletele din categoria A. De la 21 de ani se obţine dreptul de a conduce vehicule din categoria C, CE, D1 si D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor din categoria A, iar de la 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb si Tv”, după cum se arată în lege. Termenul de valabilitate a permisului este de zece ani de la eliberarea acestuia.

One Thought to “Isteria permiselor i-a lovit şi pe sălăjeni”

  1. nicu

    Din cauza unor articole prost scrise lumea se inghesuie la schimbarea permiselor.Domnule Vadan este vorba de armonizarea categoriilor de permis de conducere si nu de tipul permisului de conducere,sunt lucruri diferite.Ati inteles gresit.ati scris gresit ,lumea va intelege gresit si iarasi vor dori armonizarea permisului. P,ermisul ca model ramane acelasi ca si cel facut in 2012.,asta trebuia sa scrieti.

Leave a Comment