Instituția Prefectului Sălaj a sărbătorit 30 de ani de la reînființare

La 30 de ani de la reînființare, Instituția Prefectului Sălaj are un sediu reabilitat devenind astfel prima clădire publică inteligentă din județul Sălaj. Managerul proiectului de reabilitare este Mircea Ciocian, șeful Serviciului Management Instituțional din cadrul Instituției Prefectului Sălaj.

La momentul festiv au participat reprezentanţii administraţiilor locale şi ai administraţiei judeţene, ai instituţiilor publice şi serviciilor deconcentrate, ai structurilor centrale şi judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne, feţe bisericeşti, parlamentari, secretari de stat, secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne – Aneta Matei, directorul general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului – Teodor Gheorghe, directorul general al Direcţiei Generale Logistice MAI – chestorul de poliție Ion Peligrad şi ministrul Afacerilor Interne – Lucian Bode.  La eveniment au mai fost prezenţi şi o parte din prefecţii şi subprefecţii ce au fost la conducerea instituţiei în ultimele trei decenii.  Evenimentul a debutat la Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, cu un cuvânt de deschidere al prefectului Dari Toma. „Aşa cum am spus-o şi cu alte ocazii, administraţia este cu oameni şi despre oameni, iar Instituţia Prefectului, ca parte a administraţiei publice judeţene, nu face excepţie. (…) În loc de concluzie, la ceas de bilanţ după trei decenii de activitate, vrem să credem să Instituţia Prefectului Sălaj a fost mereu aproape de cetăţenii judeţului, încercând permanent să-şi îmbunăţească serviciile oferite populaţiei. Toate acestea nu ar fi fost însă posibile fără sprijinul şi colaborarea cu administraţiile locale şi cea judeţeană, cel al instituţiilor publice, structurilor MAI şi, bineînţeles, sprijinul şi coordonarea din partea Ministerului Afacerilor Interne”, a afirmat prefectul Dari Toma.

Plachete aniversare pentru foști prefecți și subprefecți

Pentru contribuţia pe care şi-au adus-o la tot ceea ce este astăzi Instituţia Prefectului Sălaj, prefecţii şi subprefecţii din ultimii 30 de ani, prezenţi la eveniment, au fost recompensaţi cu plachete aniversare, în semn de respect şi preţuire pentru activitatea lor în cadrul instituţiei.Din partea foştilor prefecţi şi subprefecţi a a luat cuvânt Marin Niţu. Fost prefect, Marin Nițu a vorbit despre importanța integrității în activitatea funcționarilor publici, în activitatea tuturor reprezentanților guvernului în teritoriu. În acelaşi context, cei prezenţi au putut viziona două filme de prezentare, unul vizând istoricul instituţiei, iar cel de-al doilea privind modul de derulare a proiectului european de reabilitare a Palatului Administrativ.

Mircea Ciocian, „creierul” proiectului de reabilitare a clădirii Instituției Prefectului

Festivitatea a continuat în faţa Palatului Administrativ, cu oficierea unei slujbe religioasă, urmată de înmânarea de către Mircea Ciocian, managerul de proiect, a unor diplome de apreciere reprezentanţilor proiectantului, diriginţilor de şantier şi constructorilor. „Mulțumesc echipei de proiect. A fost o provocare pentru noi și eu mă bucur că am avut ocazia să lucrăm cu oameni minunați. Vreau să le mai mulțumesc prefecților care au sprijinit acest proiect. Îi mulțumesc domnului Marin Nițu care a fost grădinarul, să spunem, acestui proiect pentru că a sădit această idee, îi mulțumesc și domnului Florin Florian pentru că ne-a oferit suportul cuvârșitor în evoluția proiectului, iar domnului Virgil Țurcaș pentru maturitatea din negocieri pentru că a venit exact în momentul în care au început lucrările și au apărut primele dispute între ceea ce înseamnă hârtia și ceea ce înseamnă realitatea în teren. Vreau să îi mulțumesc și domnului Dari Toma care, în perioada critică a proiectului și au apărut multe lucrări suplimentare, să ia deciziile prompte și corecte pentru a ne încadra în termene și pentru a avea un proiect finalizat cu succes. Le mulțumesc și celor din Ministerul Afacerilor Interne, în special domnului ministru Lucian Bode căruia îi mulțumesc pentru sprijinul oferit. Le mulțumesc și celor de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest care au finanțat 85 la sută din valoarea cheltuielilor. Nu în ultimul rând, dați-mi voie să îi mulțumesc celei care, în ultimii șase ani, a fost suport pentru mine și atunci când mă bucuram de reușite, dar și când erau vremuri mai noroase, și mi-a oferit tot suportul de care am avut nevoie pentru a ajunge în ziua de azi”, a punctat Mircea Ciocian, managerul de proiect.

Premieră în Sălaj

„Proiectul de reabilitare a clădirii Instituției Prefectului Sălaj, care s-a finalizat în acest an, reprezintă o premieră pentru județul nostru, prin prisma faptului că am redat comunității o clădire modernă și eficientă din punct de vedere energetic. Este vorba despre o investiție în valoare de peste 5 milioane de euro, finanțată din fonduri europene, pentru care în ultimii 2 ani am asigurat aproximativ 6,5 milioane de lei, doar partea de buget de stat, ceea ce reprezintă 26% din valoarea totală proiectului.Important este că, în urma reabilitării Palatului Administrativ, câștigați sunt atât cetățenii, cât si angajații Instituţiei Prefectului Sălaj şi ai celorlalte 6 instituţii de stat care au sediul în această clădire, ceea ce duce, implicit, la sporirea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor judeţului. Scopul nostru este să avem cetățeni mulțumiți care să aibă acces facil la servicii publice moderne”, a spus ministrul Lucian Bode.

6 Thoughts to “Instituția Prefectului Sălaj a sărbătorit 30 de ani de la reînființare”

  1. […] La 30 de ani de la reînființare, Instituția Prefectului Sălaj are un sediu nou reabilitat devenind astfel prima clădire publică inteligentă din județul Sălaj. Managerul proiectului de reabilitare este Mircea Ciocian, șeful Serviciului Management Instituțional din cadrul Instituției Prefectului Sălaj. La momentul festiv au participat reprezentanţii administraţiilor locale şi ai administraţiei judeţene, ai instituţiilor publice şi serviciilor deconcentrate, ai structurilor centrale şi judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne, feţe bisericeşti, parlamentari, secretari de stat, secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne – Aneta Matei, directorul general al Direcției Generale pentru Relațiile… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Clădirea a fost constrită în epoca ceaușistă, ca și Zalăul, de altfel. Cei de azi își dau între ei diplome și plachete, cam atât !

  3. Anonim

    Panglici, diplome, insigne, bla, bla, bla. Nu a spus nimeni nimic despre faptul că românul de rând și mai ales pensionarii de rând, nu au cu ce să-și plătească facturile, nu au bani de alimente și medicamente. Dar ne festivism, pe bani publici și nu putini.

  4. Intodeaunqa

    Au „investit” 5 milioane de euro in reabilitarea unei cladiri ! pt. ce ?
    Vai de capul nostru ! Urmeaza sa o poleiasca cu aur .

  5. Anonim

    Mă întreb, oare cu ce s-o ocupa batalionul acela de funcționari din poza și câți dintre ei sunt neamuri între ei.?

  6. vai de capul vostru!

    Saracilor va-ti facut poza ?

Leave a Comment