Începe administrarea dozei de rapel, doza 3, în Sălaj

Persoanele care au mai mult de şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-Covid19 se pot vaccina, începând de marţi – 28 septembrie, cu cea de-a treia doză. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza trei cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna. În cazul imunizării cu Johnson&Johnson încă nu este necesară administrarea dozei de rapel. Doza 3 este ferm recomandată: persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile – cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare, dar şi persoanelor cu risc mare de expunere, respectiv personal medico-social și din învățământ. Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin şase luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.

“Aşa cum o arată toate studiile medicale de până în prezent, prin vaccinare împotriva Covid-19 se reduce riscul de infectare, riscul de transmitere a virusului şi se reduce considerabil riscul de spitalizare şi cel de deces. Doza a treia de vaccin este necesară, având în vedere evoluția epidemiologică severă din judeţ şi din România și necesitarea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei Covid-19. Susţin pe deplin acest demers şi cred în continuare să vaccinul este singura cale de revenire la normalitate, aşa că mâine mă voi prezenta la un centru de vaccinare din Zalău, pentru administrarea celei de-a treia doze”, a spus prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma.

Programul în centrele de vaccinare din Sălaj

Centrele de vaccinare din judeţul Sălaj funcţionează după următorul program: Cercul Militar Zalău – luni de la 8 – 14, marţi de la 14 – 20, joi  de al 14 – 20 şi sâmbătă de la  8 – 14; Cercul Militar Şimleu Silvaniei – marţi de la 14 – 18, miercuri de al 14 – 18 şi vineri de la 14 – 18; Casa Orăşenească Jibou – luni de la 15– 19 şi joi de la 15 – 19; Căminul de Persoane Vârstice Cehu Silvaniei – miercuri de la 8 – 14 şi sâmbătă de la 8 – 14; Spitalul de Boli Cronice Crasna – marţi de la 8 – 12, miercuri de la 15 – 19 şi vineri de la 8– 12; Serviciul Volunatr pentru Situaţii de Urgenţă Şărmăşag – luni de la 14 – 18 şi joi de la 8 – 12; Sala de sport Hida – luni de la 8 – 14 şi joi de la 8 – 14, respectiv Baza sportivă Ileanda – marţi de la 14 – 18 şi joi de la 8 – 12. Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Sălaj, având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitarea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei Covid-19, membrii Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19  au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând  de marţi,28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de şase luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager. De precizat este faptul că, accesul la vaccinare este permis și altor categorii de persoane, care au cel puțin şase luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.

Leave a Comment