În arest preventiv, pentru 50 de lei

Cei doi bărbaţi care şi-au tâlhărit prietenul în noaptea de 3 martie au fost arestaţi. Magistraţii Judecătoriei Zalău au admis, vinerea trecută, la doar câteva ore de la comiterea infracţiunii, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoriei Zalău privind arestarea lui Ionuţ Pop, de 21 de ani, şi a lui Csepei Lorand Janos, de 26 de ani, pe o perioadă de 30 de zile, pentru tâlhărie calificată.
Potrivit anchetatorilor, în 3 martie, în jurul orei 23.30, cei doi tineri au consumat băuturi alcoolice împrună cu un prieten, într-un local din municipiu, pentru ca în drum spre casă, prin exercitarea de acte de violenţă, să îi sustragă acestuia 50 de lei. Csepei nu se află la prima ceartă cu legea, el având antecedente penale, respectiv un furt comis în luna septembrie a anului trecut şi o tâlhărie, în noiembrie 2015.

One Thought to “În arest preventiv, pentru 50 de lei”

  1. Anonim

    La beci cu ei! A ajuns sa ne fie frica sa scoatem.banii de la bancomat ca ne dau in cap puturosii astia! F bine ca i a arestat!

Leave a Comment