Grevă și la Serviciul de Probațiune Sălaj

Cele mai multe servicii de probațiune, membre ale Sindicatului Național al Consilierilor de Probațiune, au intrat în grevă de avertisment, acțiunea de protest fiind programată să se desfășoare inclusiv astăzi între orele 12 și 14.

„Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune, membru al Blocului Național Sindical, anunță că serviciile de probațiune vor intra, în perioada 5 – 7.10.2022, în grevă de avertisment, cu încetarea lucrului în intervalul orar 12 – 14. Protestul este provocat de refuzul guvernanților de a soluționa problema drepturilor salariale și de a adopta măsuri concrete (OUG pentru corectarea drepturilor de natură salarială, drepturi recunoscute prin efectul legii și conform hotărârilor judecătorești), este o parte din comunicatul sindicaliștilor. Potrivit aceluiași comunicat, acțiunea de intrare în grevă japoneză a fost susținută de angajații mai multor servicii de probațiune din țară, inclusiv de zece angajați ai Serviciului de Probațiune Sălaj.

Fotografie cu caracter ilustrativ

Leave a Comment