Duceți înapoi fructele și legumele congelate cumpărate de la supermarket!

Mai multe lanţuri de supermarketuri din țara noastră și-au anunțat clienții să returneze unele dintre produsele congelate cumpărate, după ce ANSVSA a anunțat că a fost notificată oficial că și România ar putea fi printre țările afectate de produsele contaminate cu bacteria Listeria Monocytogenes, bacterie ce a provocat deja nouă decese în Europa.

Autoritatea Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară anunțase la sfârșitul săptămânii trecute că a primit notificare în legătură cu prezenţa în România a produselor congelate ale companiei Greenyard din Ungaria, suspectate de contaminare cu Listeria Monocytogenes și pentru care s-a iniţiat retragerea preventivă din magazine în toate statele membre.

Ca urmare a acestei suspiciuni privind o contaminare microbiologică, mai multe lanțuri de magazine au decis retragerea/ rechemarea unor produse congelate, precum mazăre, fasole, porbum, spanac, amestec mexican. Carrefour, Metro, Profi, Penny și Lidl se numără printre supermarketurile care și-au anunțat clienții să returneze respectivele produse, pentru care vor primi banii înapoi, chiar și fără prezentarea bonului fiscal.

Este doar o măsură de precauție, precizează reprezentanţii magazinelor, care explică: nu înseamnă că mâncarea este contaminată. Lista completă a magazinelor unde puteți returna cumpărăturile o găsiți pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

Bacteria a provocat 47 de îmbolnăviri în mai multe țări europene, inclusiv 9 decese.

Totuşi, este posibil să apară noi cazuri din cauza perioadei lungi de incubaţie a liseriozei (de până la 70 de zile). Pentru reducerea riscului infecţiei, consumatorii trebuie să gătească complet legumele congelate, chiar dacă acestea sunt consumate în mod obişnuit fără a fi gătite (de exemplu în salate sau smoothies). Aceste sfaturi se aplică în special consumatorilor cu cel mai ridicat risc de a contracta listerioaza, cum ar fi vârstnicii, femeile însărcinate, nou-născuţii şi adulţii care au un sistem imunitar slăbit, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.

Astfel, sfatul medicilor în acest caz este să fierbem bine legumele și fructele congelate înainte să le mâncăm. Simptomele îmbolnăvirii sunt asemănătoare gripei, dar dacă bacteria pătrunde în sistemul nervos poate provoca stări confuze, convulsii şi pierderea echilibrului.

One Thought to “Duceți înapoi fructele și legumele congelate cumpărate de la supermarket!”

  1. Anonim

    inainte sa le ducem noi inapoi, daca nu crapam din cauza ungurimii nesimtite, sa puna mana putorile de autoritati sa ia masuri ca astfel de otravuri sa nu mai ajunga in Romania! DSP ul ce paseste, DSVSA ul tace in cucuruz, pe toti ii doare la vrej si toti ne aduc si ne baga pe gat toate mizeriile si otravurile pamantului.

Leave a Comment