Drumurile Sălajului, pline de șoferi iresponsabili. Șase dosare penale întocmite de polițiști

Nu mai puțin de șase dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere au fost întocmite de polițiștii sălăjeni la finalul săptămânii trecute, în doar trei zile. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, primul dosar a fost întocmit de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna în cursul zilei de vineri, 23 octombrie, în jurul orei 10, când un bărbat de 40 ani a fost depistat în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Comunal 77, prin localitatea Horoatu Crasnei. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările efectuate de polițiști au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La volan fără permis de conducere

În noaptea de vineri spre sâmbătă (23 spre 24 octombrie), imediat după miezul nopții, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au oprit pentru control un tânăr de 19 ani, din comuna Ileanda, care conducea un moped pe Drumul Județean 110 C, prin localitatea precizată. Acesta a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind pozitiv, respectiv 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuarea cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere, iar autovehiculul nu era înmatriculat.

Tânăr cu alcoolemie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat

La scurt timp, în aceeași noapte, în jurul orei 1, alt tânăr a intrat în atenția polițiștilor din Ileanda. Acesta, în vârstă de 29 de ani, din județul Bistrița Năsăud, conducea autoturismul pe Drumul Național 1C, prin localitatea Ileanda, deși nu poseda permis de conducere. Polițiștii l-au testat cu alcooltestul, iar rezultatul a indicat o valoare de1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost transportat la Centrul de Permanență din localitatea Șimișna pentru recoltare de probe biologice de sânge, însă a refuzat acest lucru. Potrivit reprezentanților IPJ Sălaj, în dimineața zilei de sâmbătă, 24 octombrie, în jurul orei 7, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Satu Mare, a fost identificat în trafic de polițiștii din Cehu Silvaniei, în timp ce conducea autoturismul pe strada Hododului, din localitate, cu o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe strada Fabricii din Zalău, fără permis

În seara zilei de 24 octombrie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au identificat în trafic, pe strada Fabricii din municipiul Zalău un tânăr de 31 de ani. Din verificări s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere. De asemenea i-a fost solicitată testarea cu alcooltestul, însă a refuzat. Ultimul dosar  a fost întocmit de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, duminică, 25 octombrie. Un bărbat de 46 ani,  din Şimleu Silvaniei a fost depistat în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1H, între localităţile Vârşolţ şi Pericei, iar din verificări s-a stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce suspendat, pentru nerespectarea regimului legal de viteză.“În toate cazurile, polițiști au întocmit dosare penale, iar la finalizarea cercetărilor acestea vor fi înaintate unităților de parchet competente, cu propuneri legale”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

Leave a Comment