Un vis frumos de scurtă durată: șosea între Zalău și litoral, în urma unei erori pe Google Maps

Până de curând, o hartă virtuală arăta că Zalăul ar fi interconectat cu litoralul românesc printr-o șosea de sute de kilometri, trasată în linie dreaptă. Da, sună bine, iar un astfel de drum chiar ar fi fost mai mult decât util pentru toți sălăjenii iubitori de vacanțe la mare. Dar cum realitatea bate filmul, șoseaua de legătură dintre reședința Sălajului și stațiunea Costinești a fost doar o eroare a Google Maps.

Harta virtuală a României a scos în evidență un drum cu o lungime de sute de kilometri, ce făcea legătura între cele două localități, marcat drept E87. Eroarea a fost observată de mai mulți utilizatori, iar porțiunea de „șosea” nu doar că nu există, însă aceasta nu urma vreun traseu real. Drumul apărut peste noapte nu ținea cont de infrastructură și relief, întrucât acesta era trasat peste munți, dealuri și localități.

Pe hartă, șoseaua era marcată cu denumirea oficială a unui drum european, care în realitate traversează zona Dobrogei. Confuzia a devenit cunoscută în mediul online, iar pentru scurt timp, sălăjenii au avut acces facil spre litoral. Cu toate acestea, greșeala pare să fi apărut în urma unei probleme de procesare a datelor în platforma Google Maps, iar în prezent, aceasta pare să fi fost remediată.

Revenind la realitatea de zi cu zi, România rămâne mult în spate privind infrastructura rutieră, iar printre exemple pot fi enumerate Autostrada Transilvania sau Centura Zalăului.

Leave a Comment