Dosar penal pentru un tânăr din Doh

Ieri, în jurul orei 15, un tânăr de 19 ani din localitatea Doh, în timp ce conducea o bicicletă cu motor prin sat a intrat într-un cap de pod. În urma accidentului, tânărul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la o unitate medicală. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 19 ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

2 Thoughts to “Dosar penal pentru un tânăr din Doh”

  1. […] Ieri, în jurul orei 15, un tânăr de 19 ani din localitatea Doh, în timp ce conducea o bicicletă cu motor prin sat nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând într-un cap de pod. În urma accidentului, tânărul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la o unitate medicală. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 19 ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în… Citeste mai mult […]

Leave a Comment