Doi zalauani – amendati pentru scene obscene in public

Doi zalauani - amendati pentru scene obscene in publicPolitistii comunitari zalauani au sanctionat, in perioada 19-26 februarie 2009, un numar de 44 de persoane care nu au respectat normele de ordine si liniste publica in municipiul Zalau. In perioada amintita, agentii Politiei Comunitare Zalau au dat 25 de avertismente si 19 amenzi in valoare totala de 2.250 de lei. Pe linie de ordine publica au fost sanctionati contraventional 27 de zalauani, dintre care 12 pentru acte de cersetorie. Trei sanctiuni au fost aplicate unor persoane care au tulburat fara drept ordinea si linistea publica, iar alte trei persoane au fost sanctionate deoarece au patruns in incinta Grupului Scolar Zalau, fara a fi elevi in cadrul institutiei scolare, ne-a comunicat Lucian Trif, purtator de cuvant al Politiei Comunitare Zalau.

De asemenea, agentii comunitari au amendat patru persoane pentru ca au provocat scandal in public, alte doua pentru ca nu au luat masuri de supraveghere a elevilor si o persoana a fost sanctionata deoarece a refuzat sa ofere relatii referitoare la stabilirea identitatii sale. Comunitarii si-au indeplinit sarcinile de serviciu si in privinta a doi cetateni care au savarsit gesturi obscene in public. Este vorba de doua persoane care si-au satisfacut nevoile fiziologice in locuri publice. Acestia au fost amendati de catre agentii Politiei Comunitare cu cate 100 de lei fiecare, ne-a comunicat Lucian Trif. Conform unei Hotarari de Consiliu Local, agentii comunitari au sanctionat 16 persoane, dintre care, un zalauan care si-a parcat autovehiculul in alte locuri decat cele special amenajate si 11 pentru ca au aruncat ambalaje, resturi de tigari etc, pe domeniul public. O persoana a fost sanctionata deoarece a desfasurat activitati de comert stradal in mod ilicit, doua persoane au fost sanctionate pentru depozitarea gunoiului menajer in cosurile stradale si o persoana a fost sanctionata deoarece nu a mentinut curatenia in zona de activitate. De altfel, comunitarii au mai aplicat o sanctiune pentru folosirea echipamentului de joaca din parc, persoana in cauza avand varsta mai mare decat cea permisa.

Leave a Comment