Doi bărbați din Plopiș sunt cercetați penal pentru că și-au amenințat soțiile

Polițiștii au fost chemați să intervină, prin apel la 112, în comuna Plopiș, în data de 1 august. O femeie a reclamat că soțul de 56 de ani, din aceeași localitate, a consumat alcool și a amenințat-o,  încălcând măsurile impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Șimleu Silvaniei.

În aceeași zi, polițiștii au mai fost chemați de o femeie din Plopiș, motivul fiind similar. Soțul acesteia, de 49 de ani, a amenințat-o cu moartea și i-a furat telefonul mobil pentru ca aceasta să nu poată alerta poliția. Ulterior, bărbatul a aruncat și distrus telefonul soției, cauzându-i un prejudiciu de 400 de lei. El a încălcat astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție, dispus în luna iulie, de Judecătoria Șimleu Silvaniei. El era obligat să nu se apropie, la o distanță mai mică de 100 de metri, de soție și casa acesteia.

În primul caz, polițiștii au deschis pe numele bărbatului un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare, iar în al doilea caz s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, amenințare și distrugere.

One Thought to “Doi bărbați din Plopiș sunt cercetați penal pentru că și-au amenințat soțiile”

  1. […] Polițiștii au fost chemați să intervină, prin apel la 112, în comuna Plopiș, în data de 1 august. O femeie a reclamat că soțul de 56 de ani, din aceeași localitate, a consumat alcool și a amenințat-o,  încălcând măsurile impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Șimleu Silvaniei. În aceeași zi, polițiștii au mai fost chemați de o femeie din Plopiș, motivul fiind similar. Soțul acesteia, de 49 de ani, a amenințat-o cu moartea și i-a furat telefonul mobil pentru ca aceasta să nu poată alerta poliția. Ulterior, bărbatul… Citeste mai mult […]

Leave a Comment