De 1 Iunie: Pompierii şi jandarmii sălăjeni, între copii

De 1 Iunie: Pompierii şi jandarmii sălăjeni, între copii

Evenimentele organizate de pompierii şi jandarmii sălăjeni pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului au adunat, ieri, sute de copii de la grădiniţele şi şcolile din municipiul Zalău, şi nu numai.

Una dintre atracţiile micuţilor de grădiniţă a fost autospeciala de intervenţie a pompierilor miliari adusă pe platoul din faţa Prefecturii Sălaj. Peste 100 de copii au avut şansa să studieze îndeaproape echipamentul din dotarea cadrelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj, dar mai ales să urce în autospecială. De asemenea, au fost organizate concursuri pentru cei prezenţi, participanţii fiind premiaţi cu diplome.

Tot pentru a sărbători Ziua Internaţională a Copilului, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj a organizat, ieri, evenimentul Ziua Porţilor Deschise. Peste 130 de copii ai claselor I-IV de la Şcolile Gheorghe Lazăr, Corneliu Coposu şi Simion Bărnuţiu şi Liceu Sportiv Avram Iancu din municipiul Zalău, precum şi copiii cadrelor au trecut pragul unităţii pentru a urmări activitatea desfăşurată de către jandarmi. Ofiţerul de relaţii publice al unităţii, Cristian Bolfă, ne-a comunicat că pe platoul unităţii s-au prezentat materiale specifice din dotarea jandarmilor în diferite misiuni, respectiv: armament de diferite tipuri, căşti de protecţie, scuturi, bastoane de cauciuc, măşti contra gazelor, mijloace auto, materiale pentru alpinism etc.

De asemenea, jandarmii au prezentat invitaţilor unele exerciţii demonstrative de dresaj cu câinii de serviciu, precum şi câteva exerciţii de autoapărare. În plus, invitaţii au avut ocazia de a se fotografia îmbrăcaţi cu echipamentele de protecţie ale jandarmilor sau în maşinile de intervenţie, dar şi de a afla mai multe informaţii despre munca jandarmilor.

Această sărbătoare a fost un prilej de bucurie şi pentru copiii de la Centrul de Servicii Comunitare din localitatea Cehu Silvaniei. Cu ocazia zilei de 1 Iunie, jandarmii sălăjeni au contribuit financiar pentru a cumpăra cadouri, dulciuri şi fructe, acestor copii loviţi de soartă.

Leave a Comment