Curăţenia de primăvară scoate la iveală muniţia neexplodată

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU)”Porolissum”Sălaj a fost solicitată, joi, 7 martie, pentru a asana muniţie neexplodată. Muniţia a fost descoperită în grădina unei gospodării de pe strada 22 Decembrie din Zalău. Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Sălaj, muniţia a fost descoperită în grădină gospodăriei în urma unor lucrări de igienizare. Pirotehniştii ajunşi al faţa locului au identificat ca fiind o lovitură AG7. Aceasta a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii. Pompierii sălăjeni recomandă cetăţenilor ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112 fără a le atinge sau schimba poziţia acestora.

Leave a Comment