Comisarul-șef Marius Stupar rămâne în fruntea IPJ Sălaj

Comisarul-șef Marius Anton Stupar, care a ocupat până în prezent postul prin împuternicire, a câștigat concursul organizat pentru șefia Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj. Acesta a obținut nota 7,06 la proba care a constat într-un interviu structurat pe subiecte profesionale. De asemenea, contracandidatul său, adjunctul șefului Poliției Municipiului Gherla, subcomisarul Mircea Daniel Buta, a obținut nota 5,36. Rezultatele au fost afișate pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) în cursul serii de miercuri – 18 august. ”Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestație o singură dată, în termen de 24 de ore de la afișare, ce va fi depusă în format electronic (semnată și scanată în format electronic needitabil) la adresa de e-mail a Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Management Resurse Umane concursuriconducere@politiaromana.ro”, se precizează în comunicatul IGPR. Comisarul-șef Marius Anton Stupar a fost numit prima dată în funcția de inspector-șef interimar la IPJ Sălaj în luna în iunie a anului trecut, pentru o perioadă de trei luni – împuternicire. După expirarea termenului de împuternicire, printr-un ordin de ministru, a fost împuternicit pentru încă șase luni la cârma poliției sălăjene. În luna martie a acestui an a fost prelungită din nou împuternicirea pentru alte trei luni, iar în cursul lunii iunie acesta a fost împuternicit pe postul de adjunct (funcție grad III) cu atribuții pe Ordine Publică și Rutieră, iar  apoi a fost desemnat să preia conducerea IPJ Sălaj, până la noi dispoziții. În prezent, comisarul-șef Marius Stupar este titular pe postul de adjunct al IPJ Sălaj, prin împuternicire, și desemnat la șefia poliției sălăjene.

One Thought to “Comisarul-șef Marius Stupar rămâne în fruntea IPJ Sălaj”

Leave a Comment