Chef la Hereclean, “spart” de poliţişti

O petrecere la care au luat parte aproximativ 40 de persoane, desfăşurată la o casă din Hereclean, a fost “spartă” de poliţişti la finalul săptămânii trecute. Şi asta după ce un localnic, probabil deranjat de intensitatea zgomotelor, a sesizat poliţia cu privire la faptul că într-o casă din localitate are loc o petrecere la care participă mai multe persoane, aspect care s-a confirmat. Cheful a fost întrerupt, iar organizatorul a fost sancţionat cu amendă de 3.000 de lei. “Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale dispuse de autorităţi. Poliţiştii se află permanent la datorie şi vor interveni cu fermitate în toate situaţiile în care legea este încălcată”, au precizat reprezentanţii  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

 foto cu caracter informativ

 

Leave a Comment