Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Hereclean, a fost reținut pentru 24 de ore, bănuit că ar fi furat în noaptea de 30 spre 31 iulie un autoturism amplasat în municipiul Zalău. Mașina se afla parcată în fața unui bloc și era lăsată neasigurată, cu cheia în contact.
În urma operațiunilor derulate de polițiștii sălăjeni, în colaborare cu oamenii legii din județul Cluj, autoturismul a fost găsit sâmbătă, 2 august, în orașul clujean Huedin. Autoturismul a ajuns înapoi în posesia proprietarului.
Tot în cursul aceleiași zile a fost depistat și tânărul, iar în prezent este cercetat pentru furt calificat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, în aceeași zi va fi prezentat și în fața unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău. Cercetările în acest caz vor fi continuate de polițiști pentru a documenta toate acțiunile infracționale ale tânărului.
„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.