Cel mai sadic criminal al Sălajului se întoarce după gratii

La doar doi ani de la eliberarea din închisoare, Vasile Ardelean, sălăjeanul care şi-a tranşat, în 2003, prietenul, şi apoi a aruncat părţi din cadavru în Valea Zalăului, a fost condamnat într-un nou dosar.
Tribunalul Sălaj l-a găsit vinovat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat, după ce în 25 ianuarie 2018, l-a atacat cu ciocanul pe proprietarul aparatamentului în care stătea în chirie, lovindu-l de mai multe ori în zona capului. Pentru această faptă, judecătorii i-au aplicat o pedeapsă de 7 ani şi 8 luni de închisoare, la care au adăugat restul de 1.311 zile neexecutate din sentinţa penală pronunţată în 2003. În aceste condiţii, bărbatul va petrece după gratii mai mult de 11 ani. De asemenea, instanţa i-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte functii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege şi de a fi ales. În plus, Ardelean nu va avea voie să comunice cu partea vătămată ori cu membrii familiei acestuia pe o perioadă de doi ani de la data executării pedepsei închisorii.

Magistraţii l-au obligat la plata a 10.000 de euro daune morale către victimă, circa 380 de lei despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi 800 de lei cheltuieli judiciare către stat. Decizia Tribunalului Sălaj poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vasile Ardelean se află în arest din 31 ianuarie 2018.

Alte articole

Leave a Comment