Bărbaţii implicaţi în vânzarea bebeluşului, trimişi după gratii de către Curtea de Apel Cluj

După ce magistraţii Tribunalului Sălaj au respins propunerea de arestare preventivă a lui Zabar Zălin Şerban şi Mihai Nicuşor Stănescu, acuzaţi de trafic de minori, Curtea de Apel Cluj a decis să-i trimită pe cei doi în arest. Instanţa clujeană a admis recursul formulat de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj, şi au dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului, potrivit judecătorului Ioana Claudia Ilieş, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj.
Şerban şi Stănescu, ambii cu antecedente penale, sunt acuzaţi de procurorii DIICOT Sălaj că au negociat vânzarea, respectiv cumpărarea copilului concubinei celui dintâi – un bebeluş de doar 10 luni. Femeia, Otilia Covaciu, este cea care a sesizat organele de poliţie că fiul său fusese vândut unei familii din Iaşi, pentru 5.000 de lei. Minorul fusese predat cumpărătorului, în persoana lui Mihai Nicuşor Stănescu, despre care anchetatorii susţin ar fi falsificat împreună cu celălalt inculpat certificatul de naştere al micuţului, pentru ca ieşeanul să figureze ca tată al copilului tranzacţionat.
Pentru trafic de minori, legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă cuprinsă între 10 şi 20 de ani.
Acesta este primul dosar de trafic de minori instrumentat în ultimii 11 ani de către procurorii DIICOT Sălaj.

One Thought to “Bărbaţii implicaţi în vânzarea bebeluşului, trimişi după gratii de către Curtea de Apel Cluj”

  1. ioan

    acesti 2 traficanti sant in realitate 2 tigani care au dormit si locuit sub scena din padurea bradet in apropierea centrului de recuperare..

Leave a Comment