Bărbat înjunghiat în plină stradă, în Zalău UPDATE

update, ora 20

Autorul agresiunii a fost prins și reținut pentru 24 de ore urmând ca vineri să fie dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. 

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, joi, 25 ianuarie, după ce a suferit leziuni grave în zona gâtului, în urma unui conflict avut cu un alt bărbat. Agresiunea a avut loc în jurul orei 10, pe strada George Cosbuc, din Zalău, pe fondul unei altercații  între cei doi bărbați. Surse din cadrul anchetei ne-au declarat că agresorul, în urma unor discuții contradictorii pe care le-a avut cu victima, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un corp tăios, în zona gâtului, provocându-i  leziuni grave. La fața locului au intervenit echipaje ale ISU și Ambulanței sălăjene, cu asistent, care l-au găsit pe pacient în stop cardio-respirator. Potrivit reprezentanților Ambulanței sălăjene, după efectuarea manevrelor de resuscitare timp de aproximativ zece minute, la fața locului a sosit un alt echipaj al Ambulanței, de această dată cu medic, fiind continuate manevrele pentru încă 25 de minute. Bărbatul a fost găsit, totodată, în stare de hipotermie. În cele din urmă, cu mari eforturi, victima și-a revenit și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Zalău pentru investigații și tratament. Poliția este pe urmele agresorului, surse din cadrul anchetei spunând că identitatea acestuia este deja cunoscută. În cauză a fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, dosarul fiind instrumentat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Leave a Comment