Băieţel de patru ani, lovit de maşină

Băieţel de patru ani, lovit de maşină

Un copil de numai patru ani, din localitatea Deja, a ajuns la spital, în cursul zilei de vineri, după ce a fost lovit de maşina condusă de un bărbat din aceeaşi localitate. Din primele cercetări efectuate de poliţişti rezultă că minorul a încercat să traverseze strada pe interzis, moment în care a fost acroşat de autoturism. Evenimentul a avut loc când Ş.B. în vârstă de 37 de ani, din Deja, în timp ce conducea autoturismul prin localitate, l-a accidentat pe M.H. de patru ani, care a traversat carosabilul prin loc nepermis şi fără să se asigure, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sălaj.

Băieţelul rănit a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. După cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti menţionate, Codruţa Puşcaş, pacientul prezenta traumatism cranio-facial acut deschis, plăgi minimale la nivelul frunţii şi contuzie hemitorace stâng. A fost tratat în Unitatea de Primire a Urgenţelor, însă nu a necesitat spitalizarea.

Poliţiştii au întocmit pe numele bărbatului dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de articolul 184 Cod Penal. Se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

Hoţii dau iama în gospodăriile sătenilor

Patru jibouani cu vârste cuprinse între 16 şi 37 de ani sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce au fost identificaţi ca fiind autorii unui furt comis, în cursul zilei de duminică, pe raza localităţii Bălan. Unul dintre făptaşi nu s-a mulţumit însă cu prada, astfel că, în aceeaşi zi a dat lovitura într-o altă comună din judeţ.

Din datele furnizate de Poliţia Sălaj, cei patru tineri au fost prinşi în flagrant de către poliţiştii Postului de Poliţie Bălan. Suspecţii, respectiv K.Z. de 37 de ani, N.A. de 19 ani, K.A. de 16 ani şi L.E. de 20 de ani, toţi din Jibou, au sustras de la locuinţa unui bărbat din localitate bunuri în valoare de 5.000 de lei. Poliţiştii Postului de Poliţie Bălan, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei, i-au prins în flagrant pe autori, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat păgubitului, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Sălaj.

În aceeaşi zi, unul dintre autorii furtului prezentat anterior şi-a continuat activitatea pe raza comunei Surduc, ocazie cu care a sustras din sacoul unui bărbat suma de 115 lei. A fost însă prins în scurt timp de poliţiştii jibouani, prejudiciul fiind recuperat în totalitate şi predat păgubitului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor patru autori. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă să ajungă după gratii pentru cel puţin trei ani.

Şoferi prinşi băuţi la volan

Trei sălăjeni au rămas fără permisele de conducere, la finele săptămânii trecute, după ce s-au urcat băuţi la volanul autoturismelor. Fiecare dintre şoferii turmentaţi s-a ales în schimb cu dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Primul, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din oraşul Jibou, a fost fost depistat sâmbătă, în jurul orei 17, de către poliţiştii jibouani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Garoafelor din localitate cu o alcoolemie de 0,57 de miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. O oră mai târziu, poliţiştii şimleuani, aflându-se în timpul activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier, l-au surprins pe F.B. de 50 de ani, din Şimleu Silvaniei, conducând autoturismul prin localitate cu o alcoolemie de 0,57 de miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. În aceeaşi zi, în jurul orei 21:15, a fost identificat în trafic G.R. de 34 de ani, din Zalău, conducând autoturismul pe strada Gheorghe Doja din municipiu cu o alcoolemie de 0,59 de miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat.

Toţi trei au fost transportaţi la spital pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele bărbaţilor, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Leave a Comment