Au vrut să pârlească porcul şi au dat foc la şură

Un incendiu de proporţii a izbucnit marți dimineaţa, la o anexă gospodărească din Halmăşd.  La ora 11, Garda Nușfalău a fost solicitată să intervină pentru a localiza şi stinge incendiul care risca să se extindă şi să cuprindă şi alte construcţii aflate în curte. Pompierii au reuşit cu destulă dificultate să stingă incendiul, stabilind, în urma primelor cercetări, că utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spații deschise ar fi repreznentat cauza principală a izbucnirii incendiului, în condiţiile unor rafale de vânt. După ce au sacrificat porcul, proprietarii au trecut  la următoarea operaţiune, pârlitul animalului. Rafalele de vânt au împrăştiat paiele aprinse şi în scurt timp, anexa aflată în curte a fost cuprinsă de flăcări. Au ars aproximativ 45 metri pătraţi din acoperiș și circa 200 baloți plante furajere (1,5 tone).

Leave a Comment