Amenzi de peste 800.000 de lei aplicate de polițiștii rutieri pe drumurile Sălajului

Polițiștii sălăjeni continuă acțiunile pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în Sezonul Estival 2018. Peste 100 de infracţiuni au fost constatate pe drumurile sălăjene şi zeci de certificate de înmatriculare au fost retrase.

În perioada 2 iulie-5 august a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a acționat cu efective mărite pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pe perioada sezonului estival 2018.

Astfel, în perioada de referință, polițiștii au constatat 160 de infracţiuni, din care 40 la regimul circulaţiei rutiere, 58 contra patrimoniului (furturi, distrugeri), iar diferenţa au reprezentat-o alte genuri de infracţiuni, şi au surprins în flagrant 30 de persoane.

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea 61/1991 republicată, oamenii legii au aplicat 503 sancțiuni contravenționale.  

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au acționat la nivel judeţean, în urma abaterilor constatate fiind aplicate 2.724 de sancțiuni, din care 11 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 892 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar diferenţa au constituit alte abateri (depăşiri neregulamentare, neutilizarea centurii de siguranţă etc.).

De asemenea, au fost reţinute 103 de permise de conducere (46 pentru depăşirea cu mai mult de 50 Km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drm respectiv) şi 39 certificate de înmatriculare.Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la 808.647 lei.

Pentru siguranța dumneavoastră în perioada sezonului estival, polițiștii vă sfătuiesc: când plecați de acasă, încercați să lăsați aparența că se află cineva în locuință, prin instalarea unor dispozitive de aprindere și stingere automată a luminilor în locuință sau colectarea frecventă a corespondenței de către un vecin sau o persoană de încredere.

Nu lăsați sume mari de bani sau valori în casă. Nu postați pe rețelele de socializare mesaje din care să reiasă că sunteți departe de casă, întrucât poate constitui o invitație pentru hoți! Acordați o atenție sporită lucrurilor personale atunci când mergeți să vă relaxați, în timpul ieșirilor la iarbă verde, la piscine, ștranduri sau la pescuit. Nu lăsați obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere, pe plajă. Pentru orice situație care poate constitui o urgență, apelați serviciul unic de urgență 112.

 

3 Thoughts to “Amenzi de peste 800.000 de lei aplicate de polițiștii rutieri pe drumurile Sălajului”

  1. Anonim

    pe cand o sa fie functionale RADARELE FIXE DIN ZALAU??

  2. Harnici, nevoie mare!

    Mai bine iar trimite la sapa,,, sa faca o munca utila, ca de stat la panda

  3. Bani pt salarii!

    Trebuie sa isi adune bani pentru salariile alea de cresc de la luna la luna.

Leave a Comment