Amenzi de aproape 29.000 de lei în Sălaj

Peste 90 de amenzi au fost date de oamenii legii în cursul zilei de luni, persoanelor care au fost depistate că nu purtau masca de protecţie. Alte cinci sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea. Polițiștii și jandarmii au legitimat 800 de persoane, fiind verificate totodată și 116 mijloace de transport de persoane și 90 de societăți comerciale. Pentru abaterile constatate, polițiștii au dat 65 amenzi, dintre care 63 pentru nepurtarea măștii de protecție şi două pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea. Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au aplicat și polițiștii locali 17 amenzi. Alte 15 amenzi au fost date de jandarmii sălăjeni, dintre care 12 pentru nepurtarea măștii de protecție şi trei pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea. Pe lângă acțiunile desfășurate pentru prevenirea răspândirii noului virus, polițiștii au mai desfășurat 12 acțiuni punctuale, soldate cu alte 31 de amenzi. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 28.850 lei. În activităţi au fost angrenaţi 112 poliţişti, 34 jandarmi şi 32 poliţişti locali.

Leave a Comment