Adolescentă plecată de acasă, găsită de polițiști

Polițiștii din cadrul Centrului Operațional au fost sesizați, la finalul săptămânii trecute, mai exact vineri – 20 decembrie, prin apelul de urgenţă 112, de către un bărbat din comuna Horoatu Crasnei, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 15 ani, a plecat joi dimineața la Zalău, la cursuri și nu s-a mai întors, iar telefonul mobil este închis. Polițiștii au luat legătura cu colegii lor de la Biroul de Ordine Publică, iar verificările efectuate de aceștia au stabilit că adolescenta nu a fost la școală nici în ziua de joi. Drept urmare au fost informați poliţiştii de la Postul de Poliție Horoatu Crasnei, care s-au deplasat de urgență la locuința părinților, iar într-o haină a fetei au găsit un bilet pe care era menționat contul de Facebook a unui bărbat, aspect comunicat polițiștilor din cadrul Centrului Operațional. Verificările efectuate de aceștia din urmă au dus la identificarea fotografiei fetei pe pagina de Facebook a unui tânăr din județul Timiş, acesta fiind găsită la domiciliul băiatului. Din cercetări a reieşit faptul că adolescenta a plecat în cursul zilei de joi cu o maşină condusă de mama băiatului. Familia a fost informată despre acest aspect, iar tatăl fetei a plecat spre judeţul Timiş pentru a o aduce acasă.

Leave a Comment