Adolescent din Ip, cercetat pentru că ar fi violat o fată de 16 ani

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reținut miercuri, 13 ianuarie, un adolescent de 16 ani din comuna Ip, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. Acesta este bănuit că în ziua de 31 decembrie 2020 a lovit și a întreținut relații sexuale cu o minoră de 16 ani, împotriva voinței acesteia, adolescenta fiind din comuna Poieni, județul Cluj. Înainte ca abominabila faptă să aibă loc, cei doi s-au cunoscut prin intermediul unei platforme online de socializare în luna martie a anului 2020, ulterior întâlnindu-se și în realitate. Potrivit anchetatorilor, fata a fost violată după ce înainte ar fi fost lovită de agresor. În ziua 14 ianuarie, tânărul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Huedin cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă, de către judecătorul de drepturi și libertăți, măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările se efectuează în continuare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin. Până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești, legea prevede că presupusul autor al faptei beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Leave a Comment