Lovită pe trecerea de pietoni

 

Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea gravă a unei femei, a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 7, pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiu. Vinovat de producerea evenimentului rutier a fost un bărbat de 59 de ani, din Zalău, care în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei femei, angajată regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, potrivit poliţiştilor sălăjeni. În urma impactului, victima, Aurelia T., în vârstă de 51 ani, din comuna Sînmihaiu Almasului, a fost accidentată grav, fiind transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.
Potrivit sursei citate, şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, pe numele conducătorului auto, oamenii legii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
„Reamintim conducătorilor auto că, pentru a preveni astfel de evenimente şi pentru a nu deveni victima vreunui accident rutier, să fie prudenţi în trafic, să circule cu atenţie, să efectueze orice manevră în condiţii de siguranţă şi să spunem <<Stop accidentelor! Viaţa are prioritate!>>”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

2 Thoughts to “Lovită pe trecerea de pietoni”

  1. Anonim

    Cam neinspiata esti cu titlurile azi! Accident grav, accidentata grav…

  2. Anonim

    As mai adauga aici si OBLIGATIVITATEA pietonilor de a se ASIGURA inainte de traversarea strazii. Asa s-ar reduce multe accidente in care sunt implicati pietoni. Nu dau vina pe pietoni neaparat dar si ei sunt responsabili pentru asemenea accidente.

Leave a Comment