Accidentat într-o staţie de carburanţi

Un zălăuan în vârstă de 48 de ani este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după ce sâmbătă a accidentat cu autoturismul un orădean aflat cu autoturismul într-o staţie de carburanţi din municipiu. Imediat după producerea accidentului, şoferul presupus vinovat a dat bir cu fugiţii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că oamenii legii au demarat cercetările pentru identificarea conducătorului auto. „La data de 15 septembrie 2012, în jurul orei 12.00, la sediul Poliţiei Municipiului Zalău s-a prezentat Pavel S., de 46 de ani, din Oradea, care a sesizat faptul că, în jurul orei 10.15, în timp ce alimenta combustibil dintr-o staţie de carburanţi situată pe strada Corneliu Coposu din municipiu, a fost acroşat cu partea stânga – spate de către un autoturism de culoare gri, care a plecat apoi din staţie. Bărbatul s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, acesta fiind rănit uşor”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, în urma verificărilor efectuate de către poliţiştii rutieri, conducătorul autoturismului de culoare gri a fost identificat, acesta fiind Ioan M., de 48 de ani, din Zalău. „Întrucât accidentul nu a avut loc pe drumul public, s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru vătămare corporală din culpă”, a afirmat Tincuţa Dumuţa.
Un alt accident rutier a avut loc, în aceeaşi zi, pe DN 1F, între localitatea Poarta Sălajului şi Sînmihaiu Almaşului. Sergiu M., de 24 de ani, din Satu Mare, conducea un autoturism proprietatea unei firme, iar într-o curbă nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat în şanţul din partea stângă a direcţiei de mers, suferind leziuni uşoare.

Leave a Comment