Accident rutier cu o victimă în centrul Zalăului

Polițiștii au intervenit în data de 6 februarie, la ora 11.40, la un accident rutier care s-a produs într-o parcare privată din centrul orașului, pe strada Unirii. La fața locului a sosit de urgență un echipaj al poliției și o ambulanță. Din datele primite de la IPJ Sălaj, vinovat de producerea accidentului este un zălăuan neatent, în vârstă de 27 de ani, care nu s-a asigurat în momentul în care a efectuat manevra de mers înapoi cu mașina, moment în care a accidentat grav o femeie în vârstă de 69 de ani, din localitatea Gârbou. Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță ne-au comunicat că femeia a fost lovită la un picior și a necesitat îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la spital. Conducătorul auto și victima au fost testate de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală, întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

One Thought to “Accident rutier cu o victimă în centrul Zalăului”

  1. […] Cu puțin în urmă s-a produs un accident rutier cu victime în centrul orașului, într-o parcare privată. La fața locului a sosit de urgență un echipaj al poliției și o ambulanță. Din primele date obținute de la fața locului se pare că un conducător auto nu a fost atent și a lovit cu partea din spate a mașinii o femeie. Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță ne-au comunicat că „acțiunea se află în acest moment în desfășurare, o femeie a fost lovită în urma unui accident rutier la un membru inferior”.… Citeste mai mult […]

Leave a Comment