Accident provocat de un tractor nesemnalizat

Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Nuşfalău, a fost rănit uşor, în urma unui accident rutier, care a avut loc marţi, 24 septembrie, între localităţile Drighiu şi Halmăşd. Incidentul rutier s-a petrecut în jurul orei 23,40. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Ioan S., în vârstă de 41 ani, din Cerişa, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat şi neînregistrat, care tracta o semiremorcă neînmatriculată pe drumul naţional 1H, între localităţile menţionate, din cauza faptului că nu avea în funcţiune sistemul de iluminare, a fost lovit din spate de un autoturism condus de Bertath Ş, din Nuşfalău, care circula în aceeaşi direcţie de mers. În urma impactului, şoferul din Nuşfalău a fost rănit uşor. Conform cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că bărbatul din Cerişa nu avea permis de conducere, în schimb, în urma testării celor doi conducători auto cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ.

Leave a Comment