O tânără în vârstă de 20 de ani, din Şimleu Silvaniei, a fost accidentată uşor, după ce a căzut luni de pe o motocicletă pe Drumul Naţional F1, în zona Meseş. Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului, reiese că aceasta se afla ca pasager pe motocicleta marca Suzuki condusă de o altă tânără, M. Beatrice, de 21 de ani, din Zalău. Zălăuanca nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a derapat şi a căzut pe partea carosabilă.