Accident la Hereclean

Accident la HerecleanUn grav accident de circulatie s-a petrecut in noaptea de miercuri spre joi, in localitatea Hereclean, dupa ce o autoutilitara, scapata de sub control, a intrat pe contrasens unde s-a izbit de un autoturism. In impact, o femeie in varsta de 33 de ani a fost ranita si trasportata la Spitalul Judetean pentru ingrijiri medicale.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Salaj, Maria Cristea, evenimentul rutier s-a petrecut in jurul orei 3, pe raza localitatii Hereclean, cand Rares B.L., de 32 ani, din Cluj-Napoca, in timp ce conducea autoutilitara prin localitate, nu a adaptat viteza la conditiile de drum si a patruns pe contrasens, intrand in coliziune cu autoturismul care circula din sens opus, condus regulamentar de Vasile I.M., de 37 de ani, din localitatea Dersida. Accidentul s-a soldat cu ranirea unei persoane. Victima, Maria I., de 33 de ani, din Dersida, pasagera in autoturism, a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau in vederea acordarii de ingrijiri medicale, a declarat purtatorul de cuvant.

Medicii de la Unitatea de Primire a Urgentelor din cadrul spitalului au diagnosticat pacienta cu traumatism toracic acut inchis si fractura costala. Femeia a fost tratata in Urgenta, insa nu a necesitat spitalizarea. Politistii continua cercetarile in acest caz, intocmindu-i clujeanului un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa, fapta prevazuta de articolul 184 Cod Penal.

Alcoolul dauneaza grav sofatului

Un barbat in varsta de 56 de ani, din Jibou, a ramas fara permisul de conducere, miercuri seara, dupa ce a fost depistat de catre politisti, in urma unui eveniment rutier provocat de acesta, ca este baut. Ranit fiind, soferul turmentat a fost transportat la spitalul din localitate pentru ingrijiri medicale. Din datele relatate de purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, miercuri seara, in jurul orei 21, Ioan N., de 56 de ani, din Jibou, in timp ce conducea mopedul prin localitate, a intrat in coliziune cu un autoturism, care era stationat la trecerea la nivel cu calea ferata, pe strada 22 Decembrie, apartinand lui Maria P., de 35 de ani, din Jibou.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,99 de miligrame/litru de alcool pur in aerul expirat. Urmare impactului a rezultat ranirea lui Ioan N., care, ulterior, a fost transportat la Spitatul Orasenesc Jibou in vederea acordarii de ingrijiri medicale, a declarat Maria Cristea. Politistii continua cercetarile in acest caz.

Amendata pentru vanzarea de tigari netimbrate

O femeie in varsta de 47 de ani, din Somes Guruslau, s-a ales cu o amenda in valoare de 1.000 de lei, dupa ce a fost depistata, miercuri, de politisti, in timpul activitatilor de control si supraveghere a traficului rutier, ca vindea ilegal tigari pe raza localitatii. Politistii au retinut intreaga cantitate de tigari, respectiv 30 de pachete de provenienta Ucraina, in vederea confiscarii. Femeia, Mariana M.C., a fost sanctionata contraven-tional conform Legii 12/1990, privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite.

Infractiuni in trafic

Doi tineri soferi s-au ales cu dosare de cercetare penala, dupa ce au fost opriti miercuri in trafic, de politistii salajeni. Unul dintre acestia se numeste Adrian P.C., in varsta de 18 de ani, din Zalau. Tanarul a fost depistat de catre lucratorii din cadrul Politiei Municipiului Zalau in timp ce conducea autoturismul, avand autorizatia de circulatie provizorie expirata. Florin I.V., de 20 de ani, a fost prins de lucratorii Postului de Politie Surduc, in timp ce conducea autoturismul prin localitate, avand numerele provizorii de circulatie expirate. In ambele cazuri politistii au intocmit dosar de cercetare penala pentru savarsirea infractiunilor prevazute de OUG 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice.

Leave a Comment