Accident cu victimă la Doba. Un bărbat a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc luni după-amiază în localitatea Doba. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei, împreună cu un echipaj al ambulanței.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 61 de ani, din comuna Dobrin, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 9A, în localitatea Doba, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un șanț.

În urma evenimentului, un bărbat de 51 de ani, pasager în autoturism, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Imagine cu rol ilustrativ. 

Leave a Comment