„A plouat” cu amenzi la Festivalul Verii

Aproape 8.000 de lei au însumat amenzile aplicate de jandarmi în misiunile desfăşurate pe parcursul Festivalului Verii, organizat în perioada 2-5 august, în municipiul Zalău. Majoritatea sancţiunilor au fost date scandalagiilor, care au prins mai mult curaj după consumarea băuturilor alcoolice.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, Isaia Micle, a declarat că peste 150 de jandarmi au fost la datorie pe timpul desfăşurării manifestărilor în municipiu. „Tulburarea ordinii si liniştii publice, efectuarea de acte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită, provocarea de scandaluri, săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor, apelarea la mila cetăţenilor sunt faptele pentru care jandarmii au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale la finalul saptămânii trecute, la manifestările desfăşurate în centrul oraşului.Valoarea totală a amenzilor a fost de 7.900 de lei”, a afirmat Isaia Micle.
Astfel, dintre sancţiunile aplicate, patru amenzi în valoare de 4.000 de lei au fost aplicate comercianţilor stradali care nu aveau acte în regulă. Celelalte sancţiuni, respectiv 29, au fost pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În acest context, s-au aplicat 19 amenzi în valoare de 3.900 de lei şi 10 avertismente.
Potrivit sursei citate anterior, majoritatea faptelor de natură să tulbure ordinea si liniştea publică au fost săvârsite pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
M. O.

Leave a Comment