Şimleuanii, aşteptaţi la “Calea Crucii”

Şimleuanii, aşteptaţi la “Calea Crucii”

Credincioşii greco-catolici din Şimleu Silvaniei, şi nu numai, vor reface simbolic, în Miercurea Mare, Calea Crucii Mântuitorului. După cum menţiona părintele Nicolae Bodea, preot paroh la Biserica Sfânta Treime din Şimleu, cei care vor dori să poarte în spate Crucea, asemeni lui Isus Cristos, sunt aşteptaţi mâine în faţa sediului Raiffeisen Bank, la ora 18.00 pentru a urca Dealul Măgurii şi a parcurge, în rugăciuni, cărarea spre Cetate.

Cu ajutorul Domnului, vom urca – şi în acest al patrulea an – dealul până spre cetate cu crucea purtată de tinerii noştri, pentru a simţi experienţa pe care a trăit-o Hristos. Dorim ca această eveniment spiritual să fie trăit de cât mai mulţi credincioşi din oraşul nostru şi nu numai, iar această mărturie pe care cei prezenţi o vor da să se constituie într-un moment de reflecţie pentru cât mai mulţi concetăţeni de-ai noştri.

Leave a Comment