24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române la Zalău

Cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Instituția Prefectului Sălaj a organizat duminică, 24 ianuarie, o serie de manifestări. Acestea au avut loc la bustul lui Simion Bărnuțiu, aflat în vecinătatea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Astfel, reprezentanții Parlamentului României, Guvernului, Primăriei municipiului Zalău și Consiliului Județean Sălaj au depus coroane la bustul marelui cărturar sălăjean.

La manifestările organizate la Zalău au fost prezenți ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, dar și E.S. Andrei Zuckerman, fostul Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.

Ceremonia a avut loc într-un format restrâns, dată fiind situația actuală cauzată de pandemie.


”Astăzi, 24 ianuarie, „hai să dăm mână cu mână” toată suflarea românească, chiar dacă o facem doar cu gândul. Indiferent în ce colț al țării ne aflăm sau unde departe în lume vom fi plecați, să nu uităm niciodată că toți „suntem de-o mamă”. La mulți ani, România! 162 de ani de la Unirea Principatelor Române! Glorie eternă făuritorilor Unirii!”, este mesajul transmis de Ministerul Afacerilor Interne.

Alte articole

Leave a Comment