Peste 50 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.231 de lei au aplicat poliţiştii Serviciului Rutier Sălaj, în cadrul unui control desfăşurat joi pe drumurile judeţului. Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, acţiunile s-au derulat pe linia verificării semnalizării rutiere, a termenelor de execuţie, privind lucrările în zona drumului public şi pentru protejarea drumului, precum şi a viabilităţii şi fluenţei traficului rutier. Cele mai multe sancţiuni au revenit vitezomanilor.
Astfel, au fost sancţionaţi şapte conducători auto pentru defecţiuni tehnice, 23 – pentru depăşirea regimului legal de viteză, doi şoferi au fost sancţionaţi pentru neportul centurii de siguranţă şi 18 conducători auto – pentru alte abateri privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, au fost aplicate şi trei sancţiuni contravenţionale executanţilor de lucrări pentru amplasarea în zona drumului public de panouri publicitare, fără autorizaţia administratorului drumului public şi fără avizul poliţiei rutiere, se arată în informaţia de presă.
Acţiunea s-a desfăşurat pe sectoarele de drum DN 1F, între Valea Almaşului şi Zalău; pe DN 1H între Zalău şi Jibou; pe DN 1C între Mesteacăn, Ileanda şi Căpâlna; precum şi pe DN 1G între Hida şi Tihău, între orele 10 şi 18.